fbpx

WEBINAR GRATUIT

Cum asigur performanță pentru copilul meu prin învățarea pe obiective SMART?

Webinarul este gratuit dar este nevoie să te înscrii acum

Schimbările actuale și incertitudinea creată privitor la noul an școlar te-au dezechilibrat. Iți dorești un plan personalizat și o direcție clară în care să se îndrepte educația copilului tău? Participa la acest webinar dedicat părinților, fii vocea care spune ce simte și ce își dorește pentru educația copilului, fie în legătură cu școala, fie în legătură cu timpul dedicat învățării după școală. Nu mai avem timp de pierdut simțim cu toții că avem nevoie de o împrospătare a modului în care ne raportăm la sistemul educațional, a modului în care gândim actul educațional.

Despre ce vom discuta:

Acest webinar este susținut de:

Cu multă pasiune și dragoste pentru copii și educație am creat ASK Education, un hub educational privat, ce pare a fi mai mult o lume de poveste în care profesorii își vor fauri o bagheta magică pentru a insufla bucurie pentru cunoaștere, sentimentul că fiecare dintre ei este valoros iar la final fiecare copil să poată spune:
“Știu!, Pot!, Am reușit!”

Cred că bucuria de a învăța continuu este super puterea cu care copilul de astăzi își poate valorifica potențialul, indiferent de modul în care evoluează societatea, tehnologia, piața muncii. De aceea, în tot ce facem cu copiii avem în vedere bucuria și conservarea curiozității pentru a afla. “Toti avem resursele necesara pentru a reusi. Trebuie doar sa le descoperim!”

Elena Predescu – Psiholog.

Ce-și doresc copiii zi de zi?
Vor joacă și nu jucării, prieteni și nu lume multă, acasă și nu case, vor soare și flori, vor inimi sincere și iubitoare.
Mai vor un curcubeu care să-i poarte peste temeri și griji, spre devenirea lor și împlinirea rostului nostru.
În întâlnirile Valentinei cu copiii, dorințele lor și învățarea devin posibile.

Webinarul este gratuit dar este nevoie să te înscrii acum